MyDubai Experience

Published On June 29, 2018 | By Florentina Ilie | In Vacanta

Dubaiul nu încetează să mă uimească. V-am povestit recent despre evoluția uimitoare a acestui emirat care vine mereu cu ceva nou. De data asta, Dubai Tourism (în colaborare cu Dubai Airports și cu Emirates) a lansat „MyDubai Experience”. Este o instalație digitală interactivă care le permite pasagerilor să exploreze virtual Dubaiul și se află în Terminalul 3, pe  Culoarul A al aeroportului internațional al emiratului. Este o modalitate futuristă și rapidă de a afla totul despre Dubai fără a fi nevoiți să părăsească aeroportul și este ultima inovație atunci când vine vorba despre promovarea turismului local. Gândiți-vă numai câte milioane de persoane tranzitează zilnic acest aeroport, care este unul dintre cele mai aglomerate din lume. În timpul escalelor, pasagerii pot accesa gratuit „MyDubai Experience”. Instalația inteligentă, care vorbește opt limbi diferite, le va arăta: atracții turistice, monumente, activități, experiențe, itinerare, hărți și multe altele, toate filtrate în funcție de preferințele și interesele lor personale. În plus, „MyDubai Experience”  poate chiar să creeze și să trimită pasagerilor prin e-mail un itinerar personalizat pentru două zile în Dubai. Cât de tare e asta?

 

„MyDubai Experience” este cu siguranță cea mai inteligentă formă de a convinge oamenii care doar tranzitează Dubaiul să revină în viitorul apropiat, să aleagă orașul acesta ca destinație de vacanță și să încerce toate experiențele pe care instalația fabuloasă le-a arătat în timpul unei simple escale. Trebuie să spun din nou că avem multe de învățat de la Dubai! Așa că data viitoare când vă aflați în aeroportul din Dubai mergeți să descoperiți și voi cel mai bun ghid al orașului.

Mai multe despre Dubai Tourism aflați aici: https://www.visitdubai.com/en

Vă recomand să citiți și articolele:

“Dubai în 3 zile” http://www.florentinailie.ro/dubai-trei-zile/

“Dubai in three days” http://www.florentinailie.ro/en/dubai-three-days/

“Dubai și cele șase motive să-l vizitezi” http://www.florentinailie.ro/dubai-si-cele-sase-motive-sa-l-vizitezi/

“Six reasons to visit Dubai” http://www.florentinailie.ro/en/six-reasons-to-visit-dubai/

Like this Article? Share it!

About The Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *