IERUSALIM ISRAEL

ISRAEL

Published On April 22, 2015 | By Florentina Ilie | In Vacanta

Am vizitat Israelul de două ori: prima oară în interes de serviciu  în 2012 și apoi în 2013, când am câștigat o vacanță în Țara Sfântă la un concurs al revistei Traveler.  Am ajuns în Ierusalim seara, am aruncat rapid bagajele în camera de hotel, am sărit într-un taxi şi am pornit prin oraş. Am observat întâi străzile impecabil de curate, clădirile uniforme din piatră albă, mall-urile şi hotelurile de 5 stele.

Apoi am fost fascinată de ea, vechea cetate a Ierusalimului. Zidurile impunătoare mă anunţau deja că urmează să intru într-o altă lume. Aşa a şi fost. Odată trecută de poarta cetăţii am ajuns în marele bazar şi parcă m-am întors în timp într-un fel de Babilon unde se vorbeau toate limbile Pământului. Bazarul este ca o mare de culori, plin cu materiale frumos brodate, brăţări şi coliere din pietre şi mărgele aranjate în stil oriental. Preţurile accesorilor sunt destul de piperate. Toate trec de 100 de lei, inclusiv cea mai mică pereche de cercei. Străzile bazarului miros a şofran, a mir şi sunt ticsite cu lumnări şi icoane. Eu m-am oprit din loc în loc să îmi potolesc setea cu suc de rodii. Costă 15 lei paharul, dar ce mai contează preţul când freshul este rece şi plin de vitamine.

După sute de paşi ajung la Biserica Învierii. E vineri seara, început de weekend, aşa că biserica este sufocată de turişti veniţi din toate colţurile lumii. Intru în biserică şi mă opresc lângă Piatra Ungerii, locul pe care Iisus a fost aşezat şi uns cu mir după ce a fost cobort de pe cruce. Mă aşez, o ating şi mă rog. Vă mărturisesc ceva: deși sunt genul de persoană care ajunge la biserică doar la evenimente rare cum sunt nunțile, botezurile și înmormântările sau atunci când trebuie să filmăm ceva într-un lăcaș sfânt, pe mine la Piatra Ungerii m-a bufnit plânsul. Credeți-mă că a fost ceva inexplicabil pentru că nu aveam motiv să-mi dea lacrimile și nici nebună nu sunt să plâng așa din senin. În jurul meu zeci de străini fac acelaşi lucru. Toţi vin cu icoane, cărţi de rugăciuni, eşarfe sau cruciuliţe pe care le pun pe mirul care iese din piatră. Spun că aşa le sfinţesc.

 

 

Câţiva paşi mai departe este Mormântul Sfânt. În weekend și de sărbători cozile de la uşa mormântului sunt interminabile. Credincioşii aşteaptă şi cinci ore pentru a se ruga în locul unde Iisus a înviat. Eu nu am avut răbdare să aştept atât vineri, aşa că m-am întors miercuri seara. În faţa mea era doar un grup format din 10 ruşi şi după 5 minute de aşteptare am intrat în Mormântul Sfânt. Capela Îngerului este prima încăpere în care păşesc. În centrul acesteia se află un prestol peste care stă aşezată o piatră pătrată care este protejată de un geam. Este o bucată din piatra care a fost aşezată la uşa mormântului lui Hristos. În cea de-a doua încăpere intrarea se face pe o uşa foarte mică prin care poate pătrunde doar o singură persoană. Locul unde a fost aşezat trupul lui Iisus are numai doi metri lungime şi este plin cu icoane. Dacă nu ştiți cum să vă rugați la foc automat, învaţați să o faceți acum pentru că în mormânt aveți voie să stați aproximativ 30 de secunde, sau un minut întreg, dacă aveți noroc. Eu am fost atât de rapidă încât încă mai vorbeam cu Iisus în timp ce era poftită politicos afară de călugărul de pază şi am tot ţinut-o aşa până am ajuns la ieşire unde se află Golgota. Este locul în care a fost înălţată Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. În dreapta Crucii se afla un altar, care marchează locul în care Iisus a fost pironit în cuie. În mijlocul altarului principal, numit Sfânta Golgota, este fixată în crăpătura stâncii o cruce care aminteşte de răstignirea Domnului.

La ieşirea din Biserica Învierii ceva mi-a atras atenţia. Câţiva credincioşi se rugau la o fisură în stâlpul din dreapta uşii. Am crezut iniţial că poate au ales să stea de vorbă cu Domnul la aer curat. Apoi am aflat povestea fisurii. Tradiţia spune că într-un an, credincioşii ortodocşi nu au avut cu ce să achite taxele impuse de turci pentru intrarea în Sfântul Mormânt şi au rămas afară fără să mai poată primi lumină sfântă de Paşte. Atunci focul dumnezeiesc a cobort la ei în formă de fulger şi a lovit coloana de la intrare.

 

IERUSALIM

MORMANTUL LUI IISUS

Următoarea mea oprire a fost la Grădina Ghetsimani. Este un loc de o frumuseţe aparte. Aici s-a rugat Iisus înainte să fie trădat de Iuda şi luat de romani. Grădina se întinde pe circa 20 de hectare de teren şi azi au mai rămas doar câţiva măslini ca martori ai rugaciunii Domnului. De unul dintre măslini se spune că s-ar fi spânzurat Iuda după trădare. 

În grădina de pe Muntele Măslinilor se află şi Bisericii Tuturor Naţiunilor, o construcţie măreaţă şi majestuos pictată. Clădirea a fost construită pe ruinele a două biserici distruse, una în anul 614 şi cealaltă în 1219. Tot pe Muntele Măslinilor se află cel mai vechi cimitir evreiesc și dacă urci dincolo de el vei vedea una dintre cele mai frumoase imagini ale Ierusalimului.

Puţin mai jos pe munte se află Biserica Pater Noster, care are pereţii şi zidurile din curte decorate cu rugăciunea Tatăl Nostru scrisă în toate limbile pământului. Acesta este locul în care Iisus le predica apostolilor şi le-a spus pentru prima oară Rugăciunea Domnească. Aici se află şi o capelă românească.

 

Cum eram tare curioasă să văd Zidul Plângerii am plecat din Grădina Ghetsimani către Templul lui Solomon. Este locul din Ierusalim cel mai iubit de evreii din întreaga lume şi datează din secolul al X-lea Î.H. Zidul este de fapt doar ce a mai rămas din Templul lui Solomon, un loc pe care îl considerau sfânt atât evreii cât şi musulmanii. Zidul are o înălţime de 32 de metri, din care doar 19 sunt la vedere, şi cuprinde 45 de rânduri de piatră care au fost aşezate din perioada lui Irod cel Mare şi până aproape de 1967. Credincioşii pun în spaţiile dintre pietrele Zidului biletele pe care îşi scriu dorinţele şi înainte de Paşte şi de Anul Nou evreiesc hârtiile sunt adunate şi duse pe Muntele Măslinilor unde sunt îngroapate. Locul de rugăciune pentru femei este separat printr-un gard de cel al bărbaţilor şi aparatele de fotografiat sunt interzise. Dar ce te faci cu cei ca mine care fac poze pe ascuns? Fotografiile aici intră la categoria nu-i frumos, dar e sănătos pentru că altfel nu puteam să vă arăt cum stau bărbaţii lipiţi cu fruntea de Zid în timp ce se roagă, sau cum femeile stau aşezate pe scaune şi nu dezlipesc ochii din cărţile religioase. Dacă treceţi testul aparatului foto, aveţi grijă la cel al hainelor. Umerii şi o parte din braţe trebuie să fie acoperite. Altfel păţiţi ca mine. Jumătate de Zid m-a alergat o credincioasă cu o pelerină să mă îmbrace. Până m-a prins, reuşisem deja să revolt câteva femei puse pe rugăciune doar pentru că bluza mea îmi lăsa umerii la vedere. Nu mă avertizase nimeni asupra ţinutei, așa că am încălcat regula fără să vreau. Unul dintre cele mai bune momente de vizitat Zidul Plân­gerii este în timpul Sabatului, de vineri seara până sâmbătă dimineaţa. Atunci evreii se adună în piaţă Zidului, citesc şi dansează pe muzică tradiţională.

Când vine noaptea şi crezi că nu mai ai ce vizita în Ierusalim, fă o plimbare pe străzile cetăţii vechi. Eu am mers cu orele prin oraş şi am descoperit în partea musulmană a cetăţii ceainării arăbeşti unde am băut cele mai aromate ceaiuri şi am savurat baclava de casă. Dacă tot am pomenit Sabatul, trebuie să vă spun că în Ierusalim această sărbătorea săptămânală se respectă cu strictețe de vineri seara de la apusul soarelui până sâmbătă seara, timp în care magazinele și restaurantele sunt închise. Drept urmare dacă vreți să nu țineți post negru involuntar ori vă faceți provizii din timp, ori cautați magazinele arăbești din cetatea veche.

 

Din Ierusalim am mers o jumătate de oră cu maşina şi am intrat pe teritoriul Palestinei în Bethleem. Am mers direct la Biserica Naşterea Domnului care a fost construită peste peştera în care s-a născut Iisus. Lăcaşul este şi una dintre cele mai vechi biserici creştine din lume păstrate până astăzi. În anul 326 împărăteasa Elena a hotărt să ridice biserica peste peştera lui Hristor. Din acea perioadă au mai rămas doar câteva bucăţi impresionante din mozaicul care acoperea în întregime podeaua. Locul în care s-a născut Iisus este marcat cu o stea ce aminteşte de cea care i-a călăuzit pe păstori. Credincioşii vin să o atingă şi să se roage la ea, iar pentru a face asta aşteaptă ore în şir la cozi interminabile. Noi am avut noroc şi nu am aşteptat niciun moment pentru că ghidul nostru ştia o scurtătură, dacă o putem numi așa. Ne-a declarat pe toți catolici și ne-a dus în biserică pe partea dedicată acestora unde nu stătea nimeni la rând pentru că erau turiști puțini și rapizi. Partea cea mai interesantă mi s-a părut chiar peştera. Pare la fel ca pe vremea lui Iisus, doar că acum are curent şi câteva icoane pe pereţi lângă inscripţii vechi ebraice. Biserica este imensă, dar intrarea se face printr-o uşă foarte mică … semn că oamenii pe vremea aceea erau foarte scunzi ☺ Total greşit! Uşa Pocăinţei, căci aşa este numită, a fost amplasată în zid în perioada otomană, cu scopul de a împiedica necredincioşii să intre înăuntru călare şi pentru a obliga pe oricine să plece capului în faţa Domnului. Complexul din care face parte Biserica mai are o mănăstire ortodoxă, una catolică şi una armeană. Tot aici am văzut pentru prima oară cum arată Crucea Ierusalimului, care era aşezată la intrarea principală pe biserică.

După atâta vizitat ni s-a făcut foame, aşa că am pornit pe străduţele pline cu magazine de suveniruri ale Bethleemului. Ne-am oprit la un fast food local şi cu 20 de lei mi-am cumpărat o shaworma. Dacă în România nu agreez acest fel de mâncare, în Palestina chiar mi-a plăcut. E total diferită de porcăriile care sunt făcute la noi. Are legume proaspete, carne preparată cu mirodenii orientale, hummus, sosuri naturale şi o lipie genială care are textura unei clătite. Nu am plecat din Bethleem fără suveniruri pentru cei dragi mie. Am luat brăţări din lemn de măslin pe care am plătit 5 dolari bucata şi o icoană în valoare de 16 dolari.

 

Altă zi, altă excursie. Am ieşit din Ierusalim şi cum am înaintat spre Marea Moartă vegetaţia a dispărut şi m-am trezit într-un peisaj selenar. Ajunsesem în deşert. Prima oprire a fost exact la nivelul mării unde pentru 20 de lei un beduin autentic, deţinător de trei soţii şi multe cămile, m-a plimbat 10 minute pe animăluţul cu cocoaşă care tot încerca să mă scuipe. Am început apoi să coborâm sub nivelul mării şi încet simţeam cum urechile mi se înfundă. Apoi în mijlocul deşetului, în vărful Muntelui Morţii am văzut cetatea Masada. Eu m-am înscris în categoria leneşilor şi până la fortăreaţă am urcat cu telecabina, dar există şi un drum pe care îl poţi face în câteva ore pe jos dacă te ţin bocancii. Cetatea este renumită pentru unul dintre cele mai puternice asedii romane asupra refugiaţilor evrei numiţi sicari. Ei erau patrioţii care provocau răscoale împotriva romanilor. Trei ani au încercat romanii să pătrundă în cetatea Masada şi nu au reuşit. Când în cele din urmă au construit o rampă pe care au urcat berbecii şi au reuşit să spargă zidul, rebelii evrei şi-au omorât familiile şi apoi s-au sinucis. Romanii au mai găsit în cetate doar o femeie şi doi copii care erau în viaţă. Masada a devenit apoi o cetate romană din care azi au mai rămas doar ruinele. Încă poţi admira mozaicuri impresionante şi un spa vechi de când lumea, cu saună, bazine, săli de sport şi masaj.

Ceea ce te lasă fără cuvinte însă nu este cetatea, ci priveliştea care o înconjoară. Este un deşert de o frumuseţe aparte, cu o culoare uşor arămie, care se opreşte în Marea Moartă. Cea mai sărată întindere de apă din lume e altă poveste. Pe mine m-a cucerit iremediabil. Câteva minute de înot în ea sunt ca o zi la un centru de înfrumuseţare. Chiar dacă are un conţinut de sare de 33 la sută, apa are proprietăţi hidratante şi curative, aşa că după ce ai terminat cu înotul vei avea o piele ca de bebeluş. Cum Marea Moartă nu am putut să o iau acasă, am mers la una dintre fabricile de cosmetice de la malul ei care se numește Ahava. Cremele și gelurile de duș de aici sunt divine. Au o aromă subtilă şi o textură fină care răsfaţă orice tip de piele. Eu am cumpărat la ofertă un scrub, o cremă de faţă şi una de corp cu 200 de lei. Un preţ foarte bun ţinând cont de calitatea produselor. Asta doar prima oară când am fost în Israel pentru că a doua oară m-am dus pregătită pentru a mă întoarce acasă cu rezerve serioase de la Ahava.

 

 

O altă vizită am făcut-o în Galilea unde ne-am oprit la lacul Tiberias, sau Marea Galileei, cum îl numesc localnicii. Lacul Tiberias se află la 200 de metri sub nivelul marii şi în apele lui se scaldă un peşte biblic, Peştele Sfântului Petru.  Aici ne-am bucurat de linişte, de priveliştea oferită de lac şi am mâncat peştele biblic făcut la grătar. A fost delicios!

Apoi am mers în Capernaum, oraşul unde Iisus i-a întâlnit pe apostolii Petru, Andrei, Iosif, Ion şi Matei. Aici se mai văd încă ruinele casei Sfântului Petru care are însemne creştine, o biserică din secolul al patrulea şi ruinele Sinagogii Albe.  Capernaum şi împrejurimile sale sunt locurile în care Iisus a înfăptuit o parte din minunile sale.

Următoarea oprire pentru noi a fost Nazaret, locul unde a copilărit Iisus.  În centru oraşului se înalţă mândră Biserica Bunei Vestiri, care a fost construită prin eforturile creştinilor din toată lumea şi drept urmare este plină cu icoane care o întruchipează pe Fecioara Maria ţinându-l în braţe pe Pruncul Sfânt. Fiecare a pictat tabloul după chipul şi asemănarea poporului său. Drept urmare aici îi puteţi vedea pe Fecioară şi pe micul Iisus şi în varianta mandarină. În interiorul Bisericii Bunei Vestiri se află casa Mariei şi mai pot fi văzute şi alte rămăşiţe din Nazaretul vechi. În apropiere se află Biserica Sfântul Arhangel Gavriil din Nazaret, locul unde îngerul a anunţat-o pe Maria că va purta pruncul sfânt.

 

La întoarcere din Galileea ne-am oprit să vedem râul Iordan, mai exact locul unde Ioan Botezătorul l-a botezat pe Iisus.  Am întâlnit sute de credincioşi veniţi din toate colţurile lumii pentru a se scălda în apa Iordanului. Unii au venit chiar pentru a se boteza aici, au cumpărat de la intrare cămăşi lungi şi albe şi apoi au intrat în Iordan pentru botez. Mulţi erau din ţări africane în care botezul creştin nu se practică, aşa că au venit până în Israel pentru a-şi realiza visul religios. Alături de oamenii în cămăşi albe înotau şi nutriile, multe, grase şi cu apetitul mare. Pe una dintre ele am hrănit-o cu nişte covrigi de Buzău şi i-au plăcut atât de mult încât mai avea puţin şi mânca toată punga.  Aşa au arătat vizitele mele în Israel. E drept că îmi doream să trec pe listă Tel Avivul, dar nu am mai avut când.  Poate o voi face cu altă ocazie.

 

 

 

Like this Article? Share it!

About The Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>