ACROBATII AVIATICE IACARII ACROBATI

ACROBATII AVIATICE

Published On May 4, 2015 | By Florentina Ilie | Romania Extrema

Amintirea acelei zile de vară în care am măzgălit cerul cu avionul de acrobații îmi lasă un gol în stomac pentru că a fost unică. Nu cred că există o doză de adrenalină mai mare decât cea pe care o iei atunci când om normal și neantrenat fiind te urci într-un avion de acrobații.

Se întâmpla în perioada spectacolului aviatic de la Tuzla, așa că am mers până acolo pentru a-l întâlni pe Dan Ștefănescu, unul dintre cei mai experimentați și talentați piloți de la noi care are la activ peste 9500 de zboruri și face parte din Iacarii Acrobați. Dan mi-a făcut cunoștință cu cel care urma să mă poarte în nori, avionul Yak 52. Am urcat, iar pilotul mi-a prin centura și parașuta. Apoi mi-a explicat cum să le folosesc în caz de prăbușire.

Imediat am pornit spre cer și în timp ce eram fascinată de priveliștea văzută de la așa o înălțime am ajuns la 1500 de metri unde a început acțiunea. Aici Dan mi-a spus în cască: “Vom face un luping” Atât am auzit și imediat am început să ne dăm peste cap cu avionul, sau altfel spus am făcut un cerc în aer. Evident că acrobațiile au continuat cu vri pozitive, vri negative, ranversări și multe, multe…multe țipete din partea mea spre nefericirea pilotului care le auzea pe toate în căști. Acestea au fost momentele în care am simțit că îmi îngheață sângele de teamă. Era un amestec de teamă, adrenalină și fascinație pentru experiența pe care o trăiam. Recunosc faptul că ranversările mi-au dat cele mai mari emoții pentru că avionul urca vertical și apoi brusc se întorcea în jos. Toate senzațiile și emoțiile s-au amplificat atunci când Dan a făcut ultima acrobație, răsturnarea. Tehnic o astfel de acrobație se poate explica relativ așa: urci cu avionul la 45 de grade, te răsucești pe spate și apoi îl lași să pice spre sol. Practiv totul arată ca și cum motorul ar fi murit și avionul se prăbușește. Așa au crezut și cei doi colegi ai mei când au văzut cum avionul se răstoarnă și vine spre pământ. Unul dintre ei uitându-se speriat la avion i-a spus celuilalt “Gata, asta a fost!” în timp ce încerca să-și dea seama unde ne vom face una cu pământul. Eu în avion nu îmi mai putea controla gândurile de cât țipam și simțeam cum tot sângele s-a dus în vârful capului. Apoi avionul a început să zboare lin și să coboare spre pista de aterizare.

Așa cum am spus și la început a fost o experiență unică și plină de adrenalină amestecată cu teamă. Ai nevoie de foarte mult curaj atunci când te urci pe locul din spate al unui pilot de acrobații. Cert este că dacă îmi puteam controla frica mai bine în timpul acrobațiilor mă bucuram mai mult de acele momente unice. Oricum sunt mândră de faptul că deși frica a fost mare eu nu am leșinat și nici nu am dat afară micul dejun din dimineața cu pricina. Experiența mea o puteți vedea pe siteul Observatorului Special dacă accesați linkul următor:

http://observator.tv/social/acrobatii-cu-avionul-105126.html 

 

 

 

 

 

Like this Article? Share it!

About The Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *